1. Pe 22 aprilie am sărbătorit a 51-a ediție a Zilei Pământului. Aceasta a devenit un eveniment global la care participă aproximativ un miliard de persoane care își doresc un mediu mai curat și protejarea ecosistemelor naturale.

2. Peste 100 de laureați ai Premiului Nobel cer liderilor mondiali să renunțe la combustibilii fosili. Aceștia i-au scris lui Joe Biden și celor care vor participa la Summit-ul virtual privind schimbările climatice desfășurat între 22 și 23 aprilie, îndemnându-i să facă pași concreți pentru renunțarea treptată la combustibilii fosili și protejarea ecosistemelor, în vederea prevenirii unor catastrofe.

3. Un nou raport a scos la iveală faptul că emisiile de dioxid de carbon la nivel global vor crește în mod periculos în acest an, pe măsură ce economia mondială își revine din criza provocată de pandemia de coronavirus.

4. Papa Francisc solicită urgentarea eforturilor comune pentru protejarea planetei noastre, prin două mesaje video lansate pentru Ziua Pământului 2021. „Preocuparea noastră este să vedem că mediul este mai curat, mai puțin poluat și conservat”, precum și „să avem grijă de natură, astfel încât să poată avea grijă de noi” – a declarat Papa.

5. Parlamentul European şi Consiliul UE au ajuns miercuri dimineaţa la un acord privind ţinta de reducere a emisiilor de dioxid de carbon până în anul 2030. Astfel, conform Legii europene a climei care urmează să intre cât de curând în vigoare, se vor reduce emisiile de carbon cu cel puțin 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990. Legea europeană a climei, unul dintre elementele cheie ale Pactului verde european, consacră angajamentul UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050.

6. Rețele de crimă organizată sunt suspectate că au ars sute de tone de deșeuri importate ilegal în România.

7. National Geographic lansează un nou documentar despre balene, denumit „Secret of the Whales”. Filmat pe parcursul a trei ani în 24 de locații, aflăm de-a lungul acestei călătorii epice că balenele sunt mult mai complexe și mai asemănătoare cu noi decât ne-am imaginat vreodată.

8. Legislația românească din domeniul protecției mediului a fost modificată, fiind în final adoptate o serie de reglementări europene care așteptau să fie transpuse în legislația națională încă din 2015. Astfel, Legea nr. 90/2021, în vigoare de astăzi, 23 aprilie, introduce noi infracțiuni și impune majorarea multora dintre amenzile prevăzute pentru încălcarea legislației privind protecția mediului.

Social Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *